miercuri, 9 februarie 2011

Informatia de Vest / 16 martie 2010 Interviu cu artistul plastic Vasile Gheorghe

„Ca fotograf, trebuie să înţelegi la ce serveşte lumina: la a descifra, la a ascunde, la a camufla...”

- Tu ai mers mereu pe ideea imaginii fotografice mai mult decât suport textual şi chiar înlocuitor al acestuia?
- Fotografia m-a acompaniat zoată viaţa. Prin fotografie am ajuns profesor de educaţie plastică, prin fotografie am terminat o facultate de arte plastice şi tot prin fotografie am ce spune elevilor când le comunic despre Oradea şi zona Bihorului.
- Cum le dai bibliografia? Luaţi setul de poze de la litera B?...
- De obicei îi pun să caute. Sunt adeptul unui tip de pedagogie care în şcoala românească este destul de puţin întâlnit; este acea pedagogie care pune elevii în poziţia de a căuta informaţiile de care au nevoie. În domeniul artelor nu este bine să-i spui elevului tot. Dacă nu există curiozitate pentru abordarea artelor plastice, pentru problematizarea anumitor locuri legate de educaţia plastică, atunci degeaba mai facem şcoală. Mai puţin de 20% dintre elevi sunt interesaţi de artele vizuale, 5-10% au şi meşteşugul necesar, dobândit prin talent sau nu numai, de a desena, de a folosi culorile adecvate, şi puţini, foarte puţini sunt colorişti înnăscuţi. Pentru că desenul îl înveţi, însă pentru a lucra cu culorile, pentru a crea codurile cromatice reuşite..
- Şi cum poţi crea un cod cromatic dacă datul cromatic îţi este sărac sau e iarnă cu aparatul foto?
- Trebuie să înţelegi ceea ce vezi. Asta le spun şi elevilor mei: Atenţie, pentru că suntem limitaţi la nivelul cunoaşterii noastre, la orizontul culturii noastre vizuale. Încercaţi să nu spuneţi „nu”, încercaţi să dobândiţi aptitudinile de a învăţa chiar din experienţa voastră - noi modalităţi de a descoperi estetica. Noi nu învăţăm copiii să deseneze, ci să dorească să vadă frumosul. Să înţeleagă unde este frumosul. Pentru că este multă alternativă de non-frumos în jurul nostru.
- Deci, fotografia este şi ea o lecţie despre frumuseţe?
- Da, fotografia este o târfă! De ce asta? Pentru că este bună la toate. Şi este un mijloc de comunicare atât de pregnant încât mulţi îi şi contestă calităţile reale de artă fotografică. În primul rând, imaginea fotografică este un clişeu documentar. Nu în sensul lui clasic. Ci pentru că ne prezintă un cadru din trecut. Inevitabil, fotografii pasionaţi sunt plezniţi de un soi de pesimism al timpului trecut. Noi lucrăm cu materie care este legată de timpul trecut. Harul nostru este acela de a anticipa momentul când trebuie făcută fotografia. Trebuie să mergem în locuri diferite, să vedem şi să căutăm ceea ce ne interesează, însă nimic nu are valoare dacă nu ai o problemă, dacă nu îţi propui o problemă: de a rezolva ceva. Trebuie să existe ceva dintr-o revoltă socială. Nu faci fotografie doar la sfârşitul săptămânii, două ore.
- Şi ideea de a prinde frumosul să vină tot dintr-o revoltă?
- Trebuie să servească la ceva, şi nu poţi face artă de dragul artei sau fotografie de dragul fotografiei dacă nu ai bine stabilit palierul: la ce serveşte.
- Descoperi frumosul prin detalii, cinematic, la fel prinzi ochii trişti ai copilului înfometat din Africa. Acolo nu mai e nimic frumos, în afară, poate, numai de expresia lui umană...
- Eu mă refer la frumuseţea adevărului, acel adevăr pe care, ca fotograf, greu îl poţi prinde. Pentru că noi nu lucrăm cu un adevăr-aparenţă. Nu ne referim la un adevăr-imagine, ci la un adevăr care este între ape. Adevărul dintre rânduri, care este legat de un enunţ de fotografie.
- Ce înseamnă enunţul de fotografie?
- Nu înseamnă nimic. Enunţul de fotografie înseamnă subiectul şi predicatul luate împreună. Un fotograf de presă fotografiază verbe, nu substantive. Pe de altă parte, un fotograf de artă trebuie, în egală măsură, să ştie să fotografieze deopotrivă predicate şi subiecte. Obiectele sunt subordonate acţiunii. Artele plastice se referă la ce? La idei, la sentimente, la acţiune. Deci nu există genul de fotografie care să îşi fie sieşi suficientă, cum sunt fotografiile cu măştile de la Veneţia sau femeile despuiate de la carnavalul din Rio, şi dacă vedem ceva exotic automat se presupune că ar fi şi gala fotografiei. Nici pe departe. Dacă nu există implicarea socială, nu există implicarea de concept, de problematizare a lucrurilor, legat de fotografie trebuie să ai curiozitate în primul rând, doi: nu trebuie să fii leneş. Temele fotografice nu stau la îndemână, trebuie să le cauţi. Trebuie să ştii să faci diferenţa dintre lucrurile comune şi mai puţin comune. Un bun fotograf ştie unde să alerge, ştie ce să facă să-şi atingă ţelul. Şi abia dacă reuşeşte să găsească câteva imagini în care să aibă speranţa să surprindă flagrantul adevărului.
- Există lumină la fel, zi de zi? Povesteşte-mi despre lumină...
- Nu trebuie să spun că fără lumină nu există culoare, fără lumină nu există formă. Fotografia se leagă de lumină, nu există fotografie în întuneric total. Chiar şi cea luată noaptea se bazează pe un alt soi de lumină (infraroşii etc). Ce înseamnă lumina? Eu aş porni de la Edwuard Maybridge, care spunea, legat de lumină: Fotografia  se ocupă de calitatea şi cantitatea luminii. Tot restul nu mai este fotografie. Este fotografie documentară şi nu artă fotografică. În momentul în care considerentul principal îl are forma şi culoarea şi nu calitatea şi cantitatea luminii putem spune că este vorba de cu totul altceva: fotografie-instrument, fotografie-obiect, numai artă fotografică nu este. Ce este lumina? Poate cel mai frumos cadou pe care cel de sus ni l-a dat. A înţelege efectele subtile asupra noastră, a luminii diafane, gingaşe, a înţelege rolul binefăcător al luminii te apropie de Dumnezeu. Fotografii sunt mai aproape de Dumnezeu prin recunoaşterea calităţii luminii.
- Mă gândeam acum... ai vreo lună preferată în lumină?
- Nu, nu am, dar consider că a pleca într-o aventură fotografică chiar pe strada ta este o pregătire îndelungă, pentru că o faci cu sufletul şi trebuie să înţelegi că nu tu trebuie să supui lumina ci lumina te supune pe tine, trebuie să înţelegi în ce fel lumina îmbracă formele şi spaţializează şi la ce serveşte ea: la a descifra, la a ascunde, la a camufla. Depinde de enunţul fotografic. Trebuie să gândeşti înainte de a apăsa butonul de declanşare a expunerii, nu după efectele de laborator şi de manipulare a imaginii.
- Nu ţi-e frică că tehnicile de manipulare a imaginii lovesc în chiar surprinderea adevărului flagrant de care spuneai mai devreme?
- A trebuit să înţeleg că toate tehnicile noi, cu bune şi cu rele reprezintă un salt calitativ extraordinar.
- Există momente pentru color şi momente pentru alb negru?
- Aşa este. Sunt teme predilecte şi lucruri care se gândesc în alb negru...
- Te pot păcăli culorile şi  poţi spune că poemul alb-negru este mai sincer?
- E o întrebare cu răspunsul inclus. Fotografia alb-negru esenţializează mult mai bine forma. Culorile sunt gândite ca şi un adaos necesar şi elemente importante ale adaosului fotografic. Culoarea, îţi dau un exemplu: ce înseamnă o negresă cu un fular roşu?, absolut nimic. Culoarea trebuie reinventată. Se fac multe genuri de fotografie...
- De care tip de fotografie te simţi mai apropiat? 
- De fotoreportaj. Prin fotoreportaj am reuşit, în ultimii doi ani, să lucrez la un material deosebit, la viitoarea monografie a Bihorului. Am realizat peste 16.000 de imagini, intrând în toate satele din judeţ. Sunt peste 490 de sate. Este o experienţă fotografică intensă, pentru că în mai puţin de 3 luni am parcurs toate satele. Am văzut oameni, biserici şi altare. Am văzut frumuseţea acestui ţinut şi că singurul lucru care îi lipseşte este ieşirea la mare. Bihorul este supra-populat. Nu există distanţă mai mare de 10 km între aşezări. Sunt şi zone sărace. Ese şocant să vezi şi frumuseţe şi degradare una după alta.
- Nu ai avut niciodată frustrarea că nu le-ai prins pe toate (satele) în acelaşi moment temporal şi de anotimp?
- Ba am avut. Eram legat, totuşi, de nişte date limită.
- Şi cum o să iasă, ca un album gigant?
- Monografia va apărea în decembrie 2010, în două volume, circa 1.200 de pagini, format A4; va fi poate cel mai consistent material dedicat unei unităţi administrative. Fotografiile nu fac decât să puncteze elementele principale din satul/ comuna respective. Un grup de profesori universitari coordonaţi de Mircea Bradu au adus toate informaţiile monografice la zi şi eu nu am făcut decât să le citesc şi să le caut. Îţi dau un exemplu. Un aspect valoros al Bihorului sunt bisericile de lemn. Situaţia este absolut dezastroasă. Biserici de cărămidă frumoase sau mai puţin frumoase au răsărit în mijlocul satului, în timp ce biserici de lemn de inestimabilă valoare şi vechi de sute de ani sunt lăsate în părăginire. În alt loc, în biserica de lemn erau aruncate ţesături de valoare colosală aproape putrezite. Cusături extraordinare, autentic româneşti, patrimoniu de icoane, habar nu avem să ne punem în valoare cultura. Cam astea au fost aventurile mele de pelegrin prin ţara Bihorului.
- Dor lucrurile? Bucură lucrurile?
- Mă bucur că am văzut oameni, case, uliţe, sunt multe de schimbat. Diferenţele dintre oraş şi sat sunt colosale. E o prăpastie. Nu aş vrea să fiu critic, dar sunt mari probleme. Zona rurală a Bihorului este majoritar depopulată.
- Veşnicia s-a născut la sat, dar şi buruienile, heh?
- Bucuria este că am realizat un material arhivabil. Sunt locuri frumoase, în care bisericile au fost renovate, sunt oameni care mai spun „Bună ziua” - deşi eu nu m-am născut la sat. Dragostea pentru orizontul sătesc e moştenită de la ai mei. Ei au crescut la ţară. Mie nu îmi place orizontul limitat de case, ci orizontul învăluit şi limitat de lumină.
- Mie îmi plac locurile de unde se vede mult cer. Care ar fi gâlceava artistului Vasile Gheorghe cu lumea?
- Aici vreau să fac un pic pe Gică Contra. Nu mă consider nici fotograf, nici artist fotograf, ci artist plastic. Pentru că motivaţia nu porneşte de la a fotografia sau a documenta, ci de la ce vrei să spui, contextul, cum anume ştiu să propun ceea ce vreau să spun prin fotografie, pentru că fotografia este un instrument care te poate pierde foarte uşor. Prin gingăşii, prin culoare, prin bombonele şi alte edulcorări. Treci pe lânga temă şi nu o vezi. Treci pe lângă lucruri foarte serioase şi ai nişte idei-clişee de care nu poţi scăpa. Şi este ideea orăşeanului care caută ţăranul idilic. Asta în timp ce lumea satului e mai dinamică decât ne dăm seama. Lumea de acolo este pro orăşenească. Profund schimbată. Nu avem viaţă comunitară?
- Câte sate sunt depopulate în Bihor?
- Peste 15%. A fost o nebunie cu luat case la ţară. Dacă nu eşti pregătit pentru lucrurile care fac memoria locului nu are sens.
- Crezi că actuala criză va face lumea să reconsidere un exod spre zona rurală?
- Inevitabil!

A consemnat Miki Vieru